Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Cupa "Moş Nicolae" la lupte greco-romane

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Pentru că vremea frumoasă parcă se mai lungeşte puţin la Piteşti şi am avut parte din nou de o zi însorită, autorităţile judeţene au organizat mai multe competiţii sportive.

De la şah, până la lupte greco-romane, tinerii s-au „duelat" pe toate fronturile. La Şcolile nr. 4 şi nr. 16 din Piteşti a fost gazde ale cometiţiei locale de handbal masculin şi feminin, competiţie dedicată echipelor reprezentante ale şcolilor şi liceelor din Piteşti. O competiţie similară a avut loc tot azi şi la Costeşti, unde s-a desfăşurat etapa locală de handbal masculin şi feminin, cu participarea şcolilor din mediul rural.

„Acestea sunt competiţii dedicate tinerilor, menite să-i atragă spre mişcare, spre sporturile de echipă mai ales. Sperăm ca din ce în ce mai mult să atragem elevii spre aceste competiţii", a spus Marius Panţurescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş, instituţie organizatoare a acestor întreceri sportive.

Cupa "Moş Nicolae" la lupte

Moşul Nicolae a venit cu "trânte" pentru micuţii sportivi de la lupte greco-romane, sosiţi la Piteşti de la mai multe cluburi din ţară. Tinerii s-au luptat în cadrul competiţiei intitulate sugestiv "Cupa Moş Nicolae", care a avut loc la Sala Sporturilor din Piteşti. Au participat sportivi de la Clubul Sportiv Municipal Piteşti, Liceul cu Program Sportiv Piteşti LPS şi Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti, de la instituţiile similate de la, Slatina, Vâlcea, CS Steaua Bucureşti şi Braşov.

"Au participat copii născuţi între 1994 şi 2005. Este o copmetiţie puternică la care iau parte multţi copii campioni peplan naţionalşi internaţional. Noi am venit cu 25, unul s-aaccidentat, deci vor intra în concurs 24 dintre ei şi sperăm la rezultate cât mai bune", spune profesorul antrenor Nicolae Ştefan, de la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti.

Şah la Palatul Copiilor

Pasionaţii de sportul min

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 51 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 36 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 45 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°