Promovează folclorul din zona Olteniei, de câţiva ani, în turneele pe care le are în străinătate. Are şi propria trupă de brekdance.
profil
NĂSCUT - 16 octombrie 1991, în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
STUDII - Elev în clasa a XII-a, la Liceul de Artă, specializarea muzică.
IDEALURI - Să urmeze Conservatorul la Bucureşti.
Cristian Ionică cântă toate genurile muzicale, canto, populară, clasică şi uşoară. Cel mai mult s-a axat pe muzica populară. „De mic mi-a plăcut să cânt. Aveam câţiva anişori când am început cu muzica. Trebuie să îi mulţumesc mamei mele pentru că ea m-a ajutat să mă formez în acest domeniu. Văzând că tot cânt, a hotărât să mă dea la un liceu de muzică ca să mă specializez şi să reuşesc să îmi fac o carieră", povesteşte Cristian. Elevul face muzică cu profesoara Doina Chiţan. A participat la numeroase concursuri şi festivaluri de muzică populară. A obţinut locul I la Festivalul Dobroge Mândră Grădină; locul II la Festivalul Lăutarul şi locul I la Festivalul Ilie Zugrăvescu. „Eu cânt muzică populară din zona Olteniei. Am un singur interpret preferat pe Liviu Vasilică. Îmi place mult felul cum cânta, cum gesticula şi prezenţa scenică. El a fost şi rămâne un mare interpret de muzică populară", spune Cristian.
A înfiinţat trupa de breakdance Thunder Crew
A fost în turnee în Austria, Italia, Franţa şi Germania. Peste tot a cântat muzică populară, dar şi uşoară. În turnee a fost cu profesori şi elevi din cadrul Liceului de Artă şi a cântat la străini şi în comunităţile de români. „Publicul din Austria mi-a plăcut foarte mult. Ne-a primit cu o căldură aparte. În Austria am avut şi un program mai relaxat să zic aşa şi am făcut şi breakdance" , povesteşte elevul. Cristian Ionică nu e pasionat doar de muzica populară, ci şi de breakdance. „Am propria mea trupă de breakdance «Thund