Romanul nu va putea niciodata sa fie neamt si ar trebui sa nici nu si-o doreasca. Poporul roman are destule calitati pe care, nu cu mult efort, le-ar putea pune in valoare.

Ajuns in Germania, la varsta maturitatii, a trebuit s-o iau din nou de la inceput, punandu-mi mereu intrebarea daca si in ce grad ideile si conceptiile cu care am venit din Romania mai sunt valabile si in alt mediu.

Prima mare nedumerire am avut-o referitor la notiunea de inteligenta. Romanul crede ca inteligenta este o insusire opusa scarpinatului in cap cand dai de bucluc si care te poate salva, daca esti destept.

Neamtul percepe inteligenta nu numai ca o calitate personala, prin care omul, daca e cumpatat, poate evita situatiile critice, dar, contrar romanului, o percepe si ca o insusire cu dimensiune sociala.

Asa am ajuns si eu la convingerea ca organizarea este o forma de inteligenta. Nu stiu in ce masura furnica si albina, privite individual, pot fi considerate inteligente, dar studiindu-le organizarea in stup sau in musuroi, nu poti sa nu ajungi la convingerea ca organizarea lor sociala este o forma de inteligenta.

La romani, dimensiunea sociala a inteligentei lipseste cu desavarsire. Nu o cunosc nici invatatii, nici scriitorii, nici politicienii. La nemti, dimpotriva, este cultivata in cele mai largi cercuri, precum scoala, asociatiile de orice fel, clusterele.

O cunostinta de-a mea si-a inscris copilul de un an in clubul sportiv si de la 3 ani acesta va incepe antrenamentele.

In scoala romaneasca, invatatorii ne interziceau colaborarea de frica copiatului, in Germania se formeaza grupuri de elevi care lucreaza in colectiv la anumite teme comune, ca sa dezvolte copiilor, de mici, capacitatea de asociere si conlucrare.

In toate cursurile pe care le-am urmat in Germania, lectorii s-au straduit mer