De ce ai mai citi o carte precum cea a lui Dan Tapalagă? Ce rost are ca tu, cititor ostenit de capcanele fiecărei zile trăite în România, de înşelătoriile publice şi de vicleniile mediatice, să redeschizi dosarul ultimilor ani, să-ţi recompui imaginea lumii „buimace“ pe care-o traversezi încă?

De ce să rememorezi această stare nesfârşită de intrigi fără deznodăminte, aceste serii lungi de evenimente care nu-şi găsesc niciodată rezolvarea, de ce să retrăieşti sentimentul nedreptăţii şi frustrările de anul trecut? Cu ce te-ar ajuta ca-n clipele tale de linişte să te cufunzi în lectura unor texte tensionate, abrupte, ce-ţi readuc în faţă realitatea dureroasă a zilei de ieri şi de azi, personajele dubioase ale spaţiului public, uimirile în faţa aproape incredibilelor ticăloşii?

În textele lui Dan Tapalagă nu vei găsi nici o înţelepciune din acelea liniştitoare, cu adevăruri eterne, nici o dietă morală miraculoasă, nici o recomandare de viaţă lungă. Vei afla, în schimb, o scrutare lucidă a zilei în care a fost scris fiecare text, o luptă cu stihiile postcomuniste şi cu sminteala cotidiană.

Citind cartea, observi că Dan Tapalagă n-are nici un pic din instinctul sau plăcerea distructivă a jurnalistului de astăzi, oricât de mânios ar fi, uneori. Nu stoarce orice fapt de toate semnificaţiile lui până a-l reduce la nimic, cum se întâmplă zilnic la televiziuni. Nu se joacă cu cuvintele şi cu ideile şi nu îşi propune niciodată să-şi isterizeze cititorul. Nu te îndreaptă pe drumuri inutile.

Miza lui este luciditatea perspectivei, iar nu seducţia stilistică. Vrea mereu să pună lucrurile în ordinea lor firească. Găseşti mereu în textele lui construcţii, fermitate, clarificări, soluţii, echilibru - oricât de critic ar fi. Îşi ia tot timpul distanţă faţă de realitate, fără să renunţe la dileme, şi îşi provocă cititorul la exerciţii de gândire. Îţi regăseş