Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Silviu Prigoană şi-a făcut domeniu schiabil la Gârda de Sus

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Trei pârtii de schi vor fi inaugurate până la sărbătorile de iarnă în comuna Gârda de Sus. Turiştii vor avea la dispoziţie un telescaun şi un teleschi. Investiţia aparţine omului de afaceri Silviu Prigoană care s-a asociat cu administraţia locală.

Amatorii de schi vor avea la dispoziţie peste câteva zile încă trei pârtii de schi în Munţii Apuseni, în comuna Gârda de Sus, la 100 de kilometri de Alba Iulia. Pârtiile Gheţarul 1, 2 şi 3 sunt aproape gata.

Mai sunt de realizat doar câteva mici detalii pentru a intra în circuitul turistic. Inaugurarea efectivă este programată în jurul datei de 20 decembrie 2010. Investiţia aparţine omului de afaceri Silviu Prigoană şi este în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Acesta s-a asociat cu administraţia locală din Gârda de Sus care a oferit terenul necesar derulării investiţiei. Pârtiile sunt amenjate în zona pensiunii „Mama Uţa“, la 200 de metri de drumul naţional nr. 75.

Pârtii cu grade diferite de dificultate

„Domeniul schiabil Gheţarul ocupă o suprafaţă totală de 10 hectare. Toate pârtiile dispun de instalaţie de produs zăpada artificială şi nocturnă, iar tarifele vor fi de 7 lei urcarea cu telescaunul şi 3 lei urcarea cu teleschiul“, a spus Rareş Gărduş, administratorul pârtiilor. Prima pârtie de 1.100 metri cu grad sporit de dificultate este destinată schiorilor cu experienţă. A doua are 1.600 metri şi un grad de dificultate mediu, iar cea de-a treia, de 2.200 metri, va fi destinată începătorilor.

În partea superioară a domeniului schiabil este amenajat un lac de acumulare care va fi folosit pentru asigirarea zăpezii artificiale. Tot aici, pe perioada verii, se intenţionează amenjarea unui ştrand la cea mai mare altitudine din ţară.

„Am avut noroc că aceşti investitori au ales localitatea noastră pentru a face această investiţie pentru că ne va ajuta mult să ne dez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 23 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 12 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 8 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 3 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°