Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: PDL va câştiga alegerile din 2012

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 11 decembrie 2010 · ·

Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat vineri, la Oradea, că de numele formaţiunii se va lega scoaterea României din criză, intrarea în Spaţiul Schengen, anul viitor, dar şi câştigarea alegerilor din 2012 dacă partidul va fi condus ca pe vremea lui Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

"Eu cred că este nevoie mai mult decât oricând de unitate puternică şi de o echipă consolidată care să respecte regulile jocului exact aşa cum a fost condus acest partid atunci când a fost condus de Traian Băsescu: democraţie totală până la luarea deciziei, după care cui nu-i convine pleacă. Vă garantez că, în ce mă priveşte, spre un astfel de demers voi milita şi convingerea mea este că noi vom câştiga astfel alegerile din 2012. Şi tot noi ducem anul viitor şi România în Spaţiul Schengen", a spus Vasile Blaga, cu ocazia alegerilor din PDL Bihor.

El a adăugat că deşi a trebuit să ia o serie de măsuri 'extrem de nepopulare, dar absolut necesare' pentru a face faţă crizei mondiale fără precedent, PDL este "primul partid care a avut curajul să facă o reformă a acestui stat". Totodată, s-a arătat optimist în privinţa trendului formaţiunii în sondaje, precizând că în ultimul an şi jumătate au fost alegeri în 28 de localităţi din ţară, iar reprezentanţii PDL au câştigat în peste 85%.

Blaga a menţionat că vor trebui reluate unele dintre temele de principii care au consacrat partidul, printre care lupta împotriva corupţiei. "Vreau să aduc aminte că nu membri ai PDL l-au condus la Parchet pe Bivolaru sau pe Patriciu, ci membri altor partide au făcut acest lucru şi nu ştiu să ne fi opus vreodată parchetelor sau instanţelor atunci când au avut probleme colegi de ai noştri. De aceea, le recomand tuturor celor care sunt nemulţumiţi în partid să candideze pentru că responsabilitatea unei candidaturi pentru conducerea acestui partid revine fiecăruia", a subliniat Blaga. @N

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, despre suspendarea plăților din PNRR: „Îi cer domnului Ciolacu să explice de urgență ce va face”

HotNews acum 53 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să explice „de urgență” ce intenționează să facă pentru a evita pierderea a 1,1 miliarde de euro, sumă suspendată la cererea de plată numărul 3 din PNRR. Comisia Europeană a notific

România U21 s-a calificat la Campionatul European de tineret din Slovacia după ce a învins Elveția U21 cu 3-1

Libertatea acum o ora
Rezultat important reușit de România U21. Echipa antrenată de Daniel Pancu a învins, pe stadionul Giulești, Elveția U21, scor 3-1, în Grupa E preliminară. În urma rezultatului, "tricolorii" s-au calificat la Campionatul European din Slovacia, care v

Atacurile israeliene asupra bazelor ONU. Macron: „Netanyahu să nu uite că țara sa a fost creată printr-o rezoluție ONU”. Giorgia Meloni merge în Liban

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu nu trebuie să „nesocotească deciziile ONU”, a avertizat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, reamintind că o rezoluţie ONU a fost cea care a „creat” statul Israel, au relatat participanţii la Consiliu

Jurnalistul Marius Buga, fost corespondent Pro TV, condamnat definitiv la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum 4 ore
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi, 15 octombrie, de Curtea de Apel Ploieşti, care menţine decizia primei instanţe. Decizi

”Nu există scuze pentru cei care încă iau gaze rusești”. Mesajul ferm al comisarului european pentru Energie

Ziare.com acum o ora
Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, le-a spus jurnaliştilor marți, 15 octombrie, că blocul comunitar va putea înlocui fluxul de gaze ruseşti care trece prin Ucraina către Europa Centrală, când contractul de tranzit va expira în decembri

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 octombrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 octombrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. „Țineți aproape!”.

Turcia cere sancțiuni internaţionale împotriva Israelului. „Trebuie să boicotăm, să nu mai primească niciun sprijin”

Ziare.com acum 2 ore
Timpul diplomaţiei cu Israelul "a trecut", a declarat marţi, 15 octombrie, ministrul turc de externe Hakan Fidan, care a cerut sancţiuni internaţionale împotriva statului evreu pentru a opri "genocidul şi masacrele în Fâşia Gaza" şi atacurile în Lib

Cum încearcă Rusia „să șteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei”. Declarația Consiliului Europei

Ziare.com acum 2 ore
Rusia, care jefuieşte sau "distruge" numeroase situri istorice, caută "să şteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei", a transmis marţi, 15 octombrie, Consiliul Europei, denunţând "intenţia genocidară a Moscovei". Într-o declaraţie asupra

Nicușor Dan anunță un referendum local în Capitală. Care sunt întrebările la care vor răspunde bucureștenii

HotNews acum 4 ore
Primarul general Nicușor Dan a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a pus pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) două proiecte de hotărâre pentru consultarea cetățenilor Capitalei printr-un referendum local care a

BREAKING NEWS Comisia Europeană suspendă o parte din a treia plată din PNRR. Guvernul României nu a îndeplinit şase jaloane

Mediafax acum 4 ore
Comisia propune suspendarea parţială a plăţii, în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau

Vremea

București
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

11°/15°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/15°
joi

6°/12°
vin.

4°/12°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/19°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

5°/14°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

mar.

9°/21°
mie.

7°/17°
joi

8°/18°
vin.

7°/17°