Unii asociază această afecţiune cu o spirală, alţii cu un puzzle. Este enigmatică, greu de desluşit. Specialiştii americani sau britanici se limitează la statistici: una dintre o sută de persoane are autism. Pentru cei cu autism, România este un fel de junglă: cea mai bună şansă de supravieţuire pe care o au este să stea împreună. Din acest motiv, organizaţia Autism România încearcă să adune la un loc cât mai multe persoane cu autism - nu doar copii! - într-un spaţiu dedicat exclusiv lor. Din noiembrie până în decembrie a strâns bani prin sms. Pe mai departe, aşteaptă cadouri.
"Tulburare de dezvoltare, nu boală!", spun la unison o mamă de copil autist şi un adult cu sindromul Asperger - autism mai blând, dar care păstrează greutăţile de adaptare şi integrare socială. Ce doi se străduiesc să creeze o imagine exactă a unei afecţiuni pentru care în România nu există statistici oficiale. Doar estimări care indică o răspândire de luat în seamnă: 30 de mii de copii cu autism şi un număr imposibil de aproximat de adulţi.
Într-un interviu acordat romanialibera.ro, Liuba Iacoblev, reprezentanta organizaţiei Autism România, şi Mircea Paucă, autist în vârstă de 36 de ani, se transformă în avocaţii unei comunităţi care încearcă să găsească empatie şi sprijin nu atât din partea autorităţilor, cât din partea societăţii în ansamblu.
Discuţia are loc în interiorul Centrului pentru Sănătate Mintală, acolo unde Autism România a primit acordul să folosească, în anumite intervale orare, două camere pe post de centru de informare, consiliere şi terapie restrânsă pentru tinerii cu autism şi părinţii acestora.
Însă caracterul periodic şi fragmentat al înţelegerii şi problema de fond - faptul că cei mai mulţi autişti nu au parte de un ajutor specializat - i-a făcut pe cei de la Autism România să apeleze la compasiunea publică pentru a pune bazele unui centru multifu
