Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei cărţi cu informaţii despre Brăila

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

* toate au fost apreciate ca surse de informaţii, dar care nu spun nimic referitor la valoarea celor incluse în paginile respective * din dicţionarul scriitorilor brăileni s-a observat deja că lipsesc trei nume importante: Anton Dumitriu, Nae Ionescu şi Petre Andrei * volumele au fost tipărite din banii Consiliului Judeţean

În cadrul Zilelor Bibliotecii s-au lansat, joi seara, trei cărţi ce au ca subiect oraşul Brăila, oamenii săi şi cultura locului.

"Brăila - Studiu Monografic", scrisă de Ioan Munteanu, a fost apreciată de prof. univ. dr. Ioan Cârâc drept un foarte bun instrument de lucru pentru cercetători, ce dă totuşi posibilitatea şi nespecialiştilor de a se bucura de o lectură atractivă şi instructivă. Profesorul Vasile Zbarcea a lăudat la rândul său volumul important de informaţii culese prin cercetarea a 91 de scrieri de referinţă despre Brăila şi a 22 de studii şi articole. Profesorul Viorel Mortu a evidenţiat şi câteva neajunsuri, precizând, totuşi, că acestea nu ştirbesc din valoarea cărţii. "Am citit tot ce a scris Ioan Munteanu şi aş spune că această carte pare a fi scrisă cam repede, din punct de vedere stilistic, ca rigoare a frazei, dar şi a informaţiei. Aceasta este o carte importantă, dar nu este marea carte despre Brăila, pe care eu continui să o aştept. Dincolo de statistici, dincolo de procente, ceva rămâne enigmatic, ceva scapă şi de 100 de ani nu avem un text care să rezume destinul omului de la Dunăre. Nu sunt destule date despre calitatea vieţii în Bărăgan. Ar fi fost de dorit mai multe hărţi în volum, să se prezinte şi structurile precreştine şi creştine. O altă temă pe care aş fi vrut să o văd bine prinsă este evocarea raialei Brăila. Brăila în anii comunişti este o temă amânată, deşi 50 de ani de comunism ar fi o temă importantă. O secvenţă pe care nu o pot lăuda este capitolul deportări. Brăila a fost o Siberie pentru cei

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 51 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 26 minute
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum o ora
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 55 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°