Rata cea mai mare a șomajului s-a înregistrat în luna martie a acestui an
Statisticile arată că numărul șomerilor din județ a scăzut în noiembrie față de luna octombrie. Dacă luna trecută, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ se aflau 16.086 de şomeri, în octombrie numărul acestora era cu 1.187 mai mare. La fel de îmbucurător este faptul că și rata şomajului a scăzut de la 8,5%, la 7,9%. În pragul sărbătorilor de iarnă, în județ sunt 8.781 de nemţeni care nu mai primesc niciun ajutor bănesc de la stat. Rata cea mai mare a șomajului în Neamț a fost în luna martie, când s-a ridicat la 9,9 procente. De atunci și până acum, numărul șomerilor a scăzut de la o lună la alta.
''Comparativ cu luna noiembrie a anului trecut situaţia şomajului nu s-a modificat prea mult. Chiar în situaţie de criză economică, în judeţ avem tot mai puţini şomeri'', a spus Elena Chirilă, purtătorul de cuvînt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamţ.
Una din cauzele care au condus la acest efect a fost adoptarea de către conducerea agenției a unor măsuri active. Este vorba de atragerea de fonduri europene, organizarea târgurilor de joburi, recalificarea profesională, precum şi alte acţiuni menite să crească ocupaţia.