Potrivit INS, rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor, la 7,73%
Preţurile de consum au crescut cu 0,52% în noiembrie faţă de octombrie, după o nouă scumpire importantă la produsele alimentare, dar rata anuală a coborât uşor, la 7,73%, faţă de luna anterioară, ca urmare a unui efect de bază pozitiv, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Faţă de octombrie, preţurile la produsele alimentare au urcat cu 0,88%, în timp ce mărfurile nealimentare şi serviciile s-au scumpit mai puţin, cu 0,38% şi, respectiv, 0,2%.
În categoria produselor alimentare, cea mai mare creştere de preţuri a fost înregistrată, pentru a doua lună consecutiv, la cartofi, care s-au scumpit cu 10%. În luna octombrie, cartofii s-au scumpit cu 12%. La ouă, preţurile au crescut cu 8%, în condiţiile în care în luna anterioară au urcat cu 7%. Alte scumpiri importante au fost raportate la fructe proaspete cu 4,32%, la făină cu 3,5%, la mălai cu 1,9%, la zahăr cu 2,2% şi la ulei comestibil cu 2,4%.
Mărfurile nealimentare au crescut cu 0,38% faţă de luna precedentă, iar factorul determinant a fost scumpirea energiei termice cu 6,04%.
Serviciile s-au scumpit cu 0,2%
Preţurile la servicii au crescut per total cu 0,2%, în condiţiile în care modificările cursului de schimb nu au avut un impact semnificativ asupra acestora, leul depreciindu-se în medie cu doar 0,3% faţă de luna precedentă. Rata anuală a inflaţiei a fost calculată raportând noiembrie la aceeaşi lună a anului precedent, însă în noiembrie 2010 preţurile au crescut mai mult decât în perioada similară din 2009, respectiv cu 0,52% faţă de 0,67%, ceea ce a determinat un efect de bază pozitiv.
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (decembrie 2009 - noiembrie 2010) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2008 - noiembrie 2009) determinată pe baza IPC şi cea deter