Forţa germană de poliţie desfăşurată la graniţa dintre Grecia şi Turcia, în cadrul echipelor UE de patrulare, au criticat tratamentele dure aplicate imigranţilor, relatează DPA., citat de NewsIn.
Imigranţii sunt reţinuţi prin forţă fizică sau determinaţi să plece prin focuri de armă, ceea ce îi face pe oameni să se retragă într-o zonă minată, au spus ofiţerii, potrivit Der Spiegel.
Unităţile germane de poliţie fac parte din echipele de intervenţie rapidă la graniţă trimise de agenţia Frontex, a UE, la frontiera dintre Grecia şi Turcia, un punct pe unde numeroşi imigranţi intră în UE.
După ce sunt arestaţi, oamenii sunt băgaţi în camionete fără scaune sau geamuri, care îi duc la centrele de detenţie, unde sunt ţinuţi în condiţii inumane, pentru interogare, potrivit ofiţerilor.
Condiţiile din centrele de detenţie sunt atât de rele încât ofiţerii poartă măşti pe faţă şi mănuşi, scrie Der Spiegel. Poliţia germană nu are dreptul să se implice în unele aspecte ale activităţii, deoarece acestea contravin legii germane.
"Germania urmăreşte evoluţia situaţiei cu teamă şi a cerut deja Greciei să îmbunătăţească situaţia refugiaţilor", a spus un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne.
O delegaţie a ministerului a mers luna trecută în Grecia, pentru a vedea cum sunt trataţi refugiaţii.
Forţa germană de poliţie desfăşurată la graniţa dintre Grecia şi Turcia, în cadrul echipelor UE de patrulare, au criticat tratamentele dure aplicate imigranţilor, relatează DPA., citat de NewsIn.
Imigranţii sunt reţinuţi prin forţă fizică sau determinaţi să plece prin focuri de armă, ceea ce îi face pe oameni să se retragă într-o zonă minată, au spus ofiţerii, potrivit Der Spiegel.
Unităţile germane de poliţie fac parte din echipele de intervenţie rapidă la graniţă trimise de agenţia Frontex, a UE, la frontiera dintre Grecia şi Turcia,