Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiricheş pleacă... la Paris

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Vlad Chiricheş profită de vacanţă pentru a vizita oraşul îndrăgostiţilor împreună cu prietena sa. Declarat netransferabil, stoperul pandurilor va reveni sub comanda lui Petre Grigoraş, în ciuda interesului manifestat de Dinamo de a-l transfera.

Şcolit la Benfica Lisabona, Vlad Chiricheş (21 de ani) şi-a câştigat locul de titular la Pandurii Târgu Jiu, iar prestaţiile sale au atras atenţia granzilor Ligii I. Dinamo Bucureşti este gruparea care-i dă târcoale lui Chiricheş, pe care speră să-l transfere în baza protocolului încheiat cu Pandurii în cazul „Ilie Iordache“, însă oficialii olteni spun că actul respectiv nu mai este valabil după ce „câinii“ nu au respectat clauzele. Dinamo se angajase să trimită la Târgu Jiu trei jucători, însă au ajuns până la urmă doar doi, Vranjkovic şi Maksumic, fotbalişti care au devenit liberi de contract după ce Pandurii nu le-a mai prelungit înţelegerile. Chiricheş, ca de altfel toţi jucătorii de bază ai pandurilor, a fost declarat netransferabil, cel puţin până în vară, astfel că după vacanţa de iarnă se va reîntoarce sub comanda lui Petre Grigoraş.

„Eu ştiu că sunt jucătorul echipei Pandurii, conducerea poate ştie mai multe. Domn’ profesor (Petre Grigoraş - n.r.) a spus că nu putem pleca pentru că avem de îndeplinit un obiectiv. Eu mi-aş dori să plec la o echipă mai mare, să lupt pentru titlu, pentru o cupă europeană. Acum sunt aici şi trebuie să ne îndeplinim obiectivul“, a declarat Chiricheş. Chiar dacă a terminat anul cu Pandurii pe loc retrogradabil, Vlad Chiricheş priveşte cu optimism în viitor.

„Suntem aproape de restul plutonului, nu este o distanţă mare faţă de locurile liniştite. Nu sunt Sărbători foarte negre. O să facem pregătirea de iarnă şi o să fim mult mai buni la anul“, a declarat Chiricheş. Până la reluarea pregătirilor, Chiricheş va vizita Parisul împreună cu prietena sa, iar Sărbătorile le va

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 40 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 34 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 58 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°