Investitorii la bursă care au pariat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe acţiunile Impact Bucuresti (IMP) puteau obţine într-o singură săptămână un profit de 20%, adică de trei ori mai mare decât randamentul anual al depozitelor bancare. Titlurile Impact au revenit în atenţia jucătorilor la bursă după scăderile puternice de la finele lunii noiembrie, când au revenit la tranzacţionare după o pauză de patru luni.
Brokerii cred că sfârşitul acestui an nu va aduce evoluţii spectaculoase pe bursă. Analiştii aşteaptă cu interes listarea Fondului Proprietatea, anunţată pentru ianuarie 2011, despre care se preconizează că va dezmorţi tranzacţiile bursiere.
"Este posibil ca această perioadă de monotonie să se prelungească până la finalul anului, lipsa unor ştiri importante , perspectivele macroeconomice nu foarte strălucite în comparaţie cu ţările din regiune şi aşteptarea listării Fondului Proprietatea find motivele acestei situaţii", explică brokerii de la Intercapital Invest.
Per ansamblu, săptămâna trecută majoritatea indicilor bursieri autohtoni au avut o evoluţie uşor ascendentă, cu variaţii pozitive sub 1%. BET-FI, indice care caracterizează evoluţia la bursă a celor cinci SIF-uri, a crescut cel mai mult, cu 0,90%. Rulajele la nivelul pieţii au crescut cu aproape 40%. În intervalul menţionat au existat trei tranzacţii deal: două cu acţiunile Bursei de Valori Bucureşti, în valoare de 13,45 milioane de lei, miercuri, la preţul de 36 lei/acţiune şi în valoare de 1,45 milioane lei marţi, la preţul de 36,2 lei/acţiune si o tranzacţie cu titlurile BRD miercuri, în valoare de 8,85 milioane de lei, la preţul de 12,2 lei/acţiune.
"Bursele externe au urcat uşor în această săptămână, în timp ce indicii BVB au avut o evoluţie relativ stabilă, în continuare valoarea tranzacţiilor cu acţiuni româneşti este foarte scăzută. Valoarea tranzacţionată a