Divizionara A de baschet masculin a pierdut sâmbătă, 11 decembrie, pe teren propriu, scor 81-83 (17-20, 22-24, 23-24, 19-15), în faţa formaţiei Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a sezonului regulat. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor, în faţa a circa 2.000 de spectatori, şi a fost arbitrată de trio-ul format din Marius Ciulin, Alexandru Olaru şi Gabriel Dima.
Avantaj pentru medieşeni
Cele două formaţii au următoarele formule de start: Cooley, Forte, Lăpuşte, Mladenovic şi Lewis (BC Mureş), respectiv Howell, Ivanovic, Nicoară, Muntean şi Mitchell (Gaz Metan). Oaspeţii încep mai bine şi prima reuşită înseamnă şi primul slam-dunk al serii, autor Mitchell. Medieşenii se află la conducere: 2-8 în minutul 2 şi 9-12 la mijlocul sfertului, când deja Lăpuşte a acumulat trei greşeli personale. Avantajul se menţine, în special pe fondul erorilor din atac ale amfitrionilor: 12-17 în minutul 8 şi 17-20 după primele zece minute.
Bombardaţi cu „treiţe”
Sfert halucinant pentru susţinătorii „tigrilor”, dar ideal pentru cei circa circa o sută de fani veniţi de la Mediaş: vizitatorii dau dovadă de o precizie de lunetist şi reuşesc nu mai puţin de şase aruncări de trei puncte, faţă de doar una a gazdelor, care izbutesc contraperformanţa de a arunca la coş, iar mingea să nu atingă nici măcar panoul. Astfel, evoluţia scorului e una logică: 21-29 în minutul 4, 30-41 în minutul 7 şi 39-44 la pauză.
Goană după egalare
Meciul se reia cu următoarele garnituri: Cooley, Forte, Lăpuşte, Mayfield şi Mladenovic (BC Mureş), respectiv Nicoară, Velickovic, Howell, Mitchell şi Ivanovic (Gaz Metan). A fost un sfert în care gazdele au continuat cursa după egalare, obiectiv imposibil de realizat în condiţiile în care Cooley a ratat inclusiv singur cu panoul advers. Evoluţia scorului a fost următoarea: 46-52 în minutul 4, 52-61 în