Copiii care s-au născut cu acest sindrom comunică greu cu cei din jur, însă sunt experţi în istorie, matematică, astronomie sau muzică. Sursa: EVZ
Au un IQ normal sau peste medie, dar oamenii îi consideră genii. Unii habar n-au de matematică, dar, la 7 ani, sunt adevărate enciclopedii ambulante în domeniile de care se simt atraşi. Unii devin experţi în limbi moarte, alţii muzicieni străluciţi sau savanţi.
Mulţi au probleme în a stabili relaţii cu cei din jur. Fără o atenţie specială pot deveni depresivi. Altfel, unii pot ajunge, la maturitate, adevărate comori pentru omenire. Boala lor are un nume ciudat: sindromul Asperger.
La 10 ani, Matei este as la istorie
În urmă cu trei ani, Matei a fost diagnosticat cu sindromul Asperger, o tulburare a dezvoltării ce ţine de autism. După cum spune psihologul Agnes Dragomir, "Asperger este varianta geniului din spectrul autist". "Am intrat în tot universul acesta când a împlinit 7 ani. La grădiniţă nu ni se spusese mare lucru, decât că nu vrea să deseneze ce desenează şi ceilalţi copii, că refuză să coloreze. Spre semestrul doi, când s-a trecut la nişte lucruri mai grele la matematică, am început să ne punem probleme: refuza să-şi facă temele, multe lucruri i se păreau foarte plictisitoare. I s-a făcut o evaluare la neuropsihiatrie şi ne-am ales cu acest diagnostic (sindromul Asperger - n.r.), de auzeam pentru prima dată", povesteşte Cristina, mama lui Matei.
De la piraţi la cavaleri
În schimb, băiatul este o mică enciclopedie depre istorice: "Acum vreo doi ani, era foarte interesat de piraţi, inclusiv de relaţiile lor cu regina Angliei. După ce am investit o grămadă de bani şi am cumpărat tot felul de chestii legate de piraţi, s-a terminat cu ei, am trecut la cavaleri. Am terminat cu cavalerii, cam un an l-a ţinut, iar acum e cu istoria României, a Greciei antice. S