Foto: Nicolae R. Dărămuş „În rezervaţia Serengeti, armele nu mai dau glas decât pentru braconieri… Şi totuşi cred că mă înşel. Masaii, acei războinici care doar cu un secol în urmă înfruntau leul cu suliţa şi scutul, sunt acolo şi acum, cu cirezile lor de vaci. Suliţele li s-au tocit şi mai sunt scoase la lumină doar demonstrativ, spre bucuria grupurilor de turişti. În rest stau cuminţi în colibe, alături de sticle cu Coca- Cola. Iar leii nu cunosc limitele rezervaţiei şi nici vitele băştinaşilor nu sunt în cale afară de prudente. Şi leii fac «pagube în şeptel». Urmează plângerea la autoritatea de mediu, la cea cinegetică, autorizarea unei vânători.
Un avion sclipitor se va ridica din păienjenişul de asfalt şi beton al unei capitale europene, şi în câteva ceasuri silueta sa zveltă va umbri trecător cursul Nilului spre sud, spre izvoare, pentru a se odihni pe vreo pistă însorită, undeva la cumpăna dintre emisfere. Călcând greu, cu aer de învingător necondiţionat, va coborî din avion vânătorul: elegant, cu ochelari de soare şi haine «coloniale» gălbui, după moda ultimului catalog, cu vaccinurile bolilor tropicale la zi, înconjurat de zeci de sticle cu apă minerală şi felurite conserve, că, vezi bine, în Africa nu-i de glumit!… Va duce în mâini doar arma, afişând o totală indiferenţă faţă de restul bagajelor care înseamnă chiar condiţia esenţială a supravieţuirii sale.
Şi, de aici, totul e după canoanele ştiute: ghidul, automobilul 4x4, arşiţa amiezii cu leii tolăniţi sub cupolele accaciilor, focul tras prin lunetă, pipa aprinsă, fotografiile. Mai apoi, nu peste multă vreme, alt leu va călca graniţele nevăzute ale rezervaţiei, alte «pagube în şeptel», alt «vânător de lei». Atributul are o rezonanţă marţială implacabilă şi nu duce cu gândul nicicum la vaccinuri, ape minerale şi tablete antidiareice. E viril şi atât.
Deştepţii deschid drumuri şi proşti
