Din cauza divergenţelor cu preşedintele Consiliului de Administraţie, acţionarul „câinilor“ a anunţat că va reveni în ţară abia în luna februarie a anului viitor, lăsând problemele clubului în mâinile colegului său. Dacă în ultimii ani era printre cei mai activi conducători din fotbalul românesc în mercato şi nelipsit de la cantonamentele roş-albilor, acum Borcea a lăsat clubul de izbelişte!
Neplătiţi de luni bune, jucătorii dinamovişti nu suferă doar din cauza crizei financiare, ci şi din cauza războiului rece dintre Nicolae Badea şi Cristi Borcea! Ultimul a decis, în vara lui 2010, să se distanţeze de echipă. Motivele? Dezamăgirile din ultimii doi ani, în care „câinii" au ratat titlul, dar şi divergenţele cu preşedintele Consiliului de Administraţie.
A plecat ca să se răzbune
Abandonul lui Borcea a afectat direct echipa. Banii direcţionaţi de acţionar spre club s-au împuţinat considerabil. În plus, în ultimele şase luni, Borcea a stat mai mult în SUA decât în România, astfel că toată treaba executivă i-a revenit lui Badea. A fost un fel de răzbunare a lui Borcea, care, prin absenţa sa, l-a obligat practic pe colegul său să scoată de unul singur clubul din impas. În aceste condiţii, Badea l-a numit pe Andone în funcţia de antrenor şi tot el a avut ultimul cuvânt la transferuri. Şi, desigur, tot pe umerii preşedintelui CA a căzut responsabilitatea de a le explica jucătorilor că nu prea mai sunt bani de salariile lor.
A venit ca „Mesia"
Consecinţa s-a văzut şi în clasament, dar şi în tratamentul de care au avut parte „câinii" din partea arbitrilor. Roş-albii au fost mai mult dezavantajaţi de „cavalerii fluierului". Periodic, Borcea şi-a mai făcut apariţia prin vestiar şi pe la meciuri, încercând să pară un fel de „Mesia" pentru jucători. A oferit prime la derby-uri şi a ţinut discursuri despre cât de greu este să achite salariile la timp