”De ce moarte, de ce viata? / Inimi calde, arme reci / Saruta-ma iubito / Sangerez in mine, / Iti voi darui bataia inimii mele, / O lacrima si-o parte din trup, / Nu-i foarte mult, / Dar atat timp cat exista / Le poti lua, le poti lua.” Este un poem cantat de John Jennon pe ultimul sau album, Double Fantasy, aparut in 1980, cu o luna inainte de asasinat. Anul acesta, pe 9 octombrie, el ar fi implinit 70 de ani. Lumea intreaga l-a comemorat pe Lennon, incercand sa contureze rolul pe care l-a jucat in societate. Ca poet, ca muzician, ca artist angajat. Pe 8 decembrie se implinesc 30 de ani de la asasinarea lui John Lennon. Revista 22 publica in editia online cateva pagini din jurnalul tinut la New York de Andrei Oisteanu, care a surprins seismul social provocat de crima. La timpul lor, fragmente din acest jurnal au aparut in Romania literara (n. red.).
New York, 7.XII.1980. Presimtiri. Ma suna un prieten, muzician rock, si-mi spune ca a fost atacat, la iesirea dintr-o cafenea, de o banda de derbedei care l-au batut si l-au ranit cu cutitul. Nu poate intelege scopul atentatului. Se afla acasa intr-o stare jalnica. A scris un poem pe care mi-l citeste la telefon. Ultimele versuri ma impresioneaza prin insolitul imaginii: ”I feel like a dead Beatle / In front of my house”. Il intreb daca s-a referit la ”beetle” (gandac) sau la ”Beatles”. Imi pronunta pe litere: B-E-A-T-L-E.
NY, 8.XII.1980, ora 23. Atipisem cu capul pe birou in timp ce-mi completam jurnalul. Ma scol brusc, tresarind. Ma uit in jur, cautand sa descopar motivul. Nu vreun zgomot neobisnuit m-a trezit, ci lipsa unui zgomot obisnuit. Tacuse radioul. Aici, in New York, aproape in toate casele radioul e pus in surdina pe un post care transmite nonstop muzica (”Musac”, i se spune acestui tip de atmosfera sonora). Fara anunturi, fara reclame, doar muzica, parca mereu aceeasi, care nu e asculta
