Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de fotbal

Publicat in Adevarul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Există în fotbal un domn uneori simpatic, alteori agresiv, dar mai ales tolerat. E patronul de club. Creditorul. Acţionarul. Fără el nu se poate. Cu el ieşim din Europa.

Nu e investitor, dar în luptă îl mână porniri caritabile. Se vaită des. Declarativ, ia de la gura familiei doar pentru a aduce puţină bucurie fanilor sau oraşului, întru emancipare sportivă. Obligatoriu e personaj controversat. Nu ştii dacă aduce bani de acasă, când şi cât anume. Mai mereu trage câte ceva de la stat, invocând comunitatea locală. E certat cu Fiscul. Afacerile îi sunt incerte, legăturile cu politicul perverse. Raporturile cu omologii lui sunt originale: azi se înjură live la TV, mâine se pupă motivând că bărbaţii adevăraţi nu ţin duşmănie. Autentic capitalist mioritic, şeful nostru de club nu respectă vreun contract. Orice colaborare începe cu strângeri de mâini şi cuvinte mari şi se termină cu bălăcăreli şi datorii băneşti. Nu acceptă colaboratori sau subordonaţi, ci doar vasali. Angajaţii care nu-i sunt rude sau pile ale rudelor se toarnă unii pe alţii, captându-i bunăvoinţa. Pupincurismul şi lacătul pus la gură sunt garanţia că-ţi primeşti leafa.

El le ştie pe toate, fiind practic singura sursă de informaţii din club. Pentru că alţii nu prea au voie să se pronunţe, presa îl curtează asiduu. Pe criza asta ar putea cere şi drepturi de autor pentru desele solicitări. N-are vreme de viziune, de o organizare specifică, dar e cel mai bun antrenor posibil al propriei echipe. Decide cine intră pe teren, ce jucători vin şi care pleacă, unde se fac cantonamente, uneori şi ce arbitri îi sunt atribuiţi la meci. Obligatoriu, aceştia din urmă îl fură dacă rezultatul nu e cel scontat. Europa nu îl vrea fiindcă e român; aşa ni se explică şi prestaţiile internaţionale.

Cert e că ne scufundăm împreună. Printre hohote gâjâite şi bălăcăreli atroce, făcând respiraţie gură la gură ratin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°