Cuvintele rostite de Gabriel Liiceanu in cadrul lansarii volumului ”Bulversarea valorilor. Scrieri dintr-un timp buimac” (Humanitas, 2010) de Dan Tapalaga, merita citie cu mare atentie. Subscriu la fiecare idee din acest text memorabil (publicat pe Hotnews).  Descumpanirea, debusolarea, perplexitatea pe care le diagnosticheaza jurnalistul tin de o obnubilare, de o invaluire, chiar o mistificare deliberata a criterilor elementare care despart binele de opusul sau. A nu minti este astfel un imperativ fundamental pe care atatia dintre cei care se jura ca servesc informarea obiectiva a cititorilor il incalca fara scrupule.  Incalca echivalentul in profesiunea lor a ceea ce este juramantul hipocratic pentru doctori.  A nu-ti construi analizele pe sofisme fara noima, a nu sucomba ispitelor pecuniare (chiar si in vremuri atat de aspre), a ramane vertical cand ti se ofera recompense substantiale pentru a maslui adevarul, iata ce inseamna jurnalismul democratic. Da, volumul lui Tapalaga este intr-adevar echivalentul pentru anii 2010 a ceea ce a fost, in 1990, “Apelul catre lichele”.

Citeam zilele trecute un articol in care Adrian Paunescu era comparat cu Avram Iancu, iar eu cu Stalin.  Sigur, avem cu totii dreptul la opinie, dar nu prin desfigurarea unor evidente doar de dragul de a obtine efecte propagandistice ieftine.  In “Jurnalul National”, academicianul Fanus Neagu declanseaza un atac de o rara virulenta impotriva lui Andrei

Cornea si a mea (tot legat de canonizarea postuma a lui Paunescu), recurgand la fise biografice falsificate.  Il asigur ca niciodata tatal meu nu a fost “seful agenturii sovietice din Romania”.  Este o ineptie calomnioasa pe care, in mod normal, ar fi trebuit sa o sanctioneze istoricii din stafful redactional.  Originea acestei minciuni se gaseste

in interviurile date de doi fosti magnati ai regimului comunist: fostul secretar