Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictura icoanei şi icoana picturii

Publicat in Jurnalul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Pictor, restaurator pentru lucrări agresate de vremuri şi oameni, eseist pe teme interesante din lumea artelor vizuale. Anul 2010 a fost pentru profesorul Ion Lazăr un an special. A împlinit la 22 iulie jumătate de secol, apoi a fost foarte activ în ceea ce priveşte demersurile sale artistice.

Ion Lazăr este cadru didactic la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, fiind totodată pictor, restaurator şi eseist. Anul acesta a deschis o expoziţie de icoane la Centrul de cultură de la Arcuş, în judeţul Covasna, şi a condus aici o nouă ediţie a taberei de restaurare icoane. Tot la Arcuş a coordonat un grup de mai mulţi tineri licenţiaţi ai universităţii, lucrând zile întregi pentru a reda credincioşilor frumuseţea iniţială a icoanelor. A venit apoi rândul Muzeului spiritualităţii româneşti, de la Catedrala Ortodoxă din Sf. Gheorghe, coordonat de preotul Sebastian Lucian Pârvu, să prezinte lucările sale (expoziţia a fost deschisă publicului până la data de 1 decembrie 2010). De asemenea, a muncit „pe brânci” la noua sa carte-album intitulată „Între pictura icoanei şi icoana picturii”.

Izvoare

Forţa sa are două izvoare limpezi şi binefăcătoare. În primul rând, a asimilat moştenirea artistică a părinţilor săi - pictorii Rodica Lazăr şi Iacob Lazăr. Apoi a filtrat toată experienţa marilor colorişti din istoria picturii naţionale. Desigur, nu îi sunt străine nici experienţele de pe alte meridiane artistice. Indiferent că a urmărit să facă tablouri inspirate din istoria Orientului ori a petrecut câţiva ani buni pentru lucrul la icoanele pe sticlă, Ion Lazăr a rămas mereu serios, inspirat şi tenace. Acum face icoane pe lemn masiv care vor înfrunta, cu succes, viitoarele decenii.

De la începutul lunii octombrie, o nouă generaţie de studenţi la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti învaţă meserie de la Ion Lazăr. Unii dintre ei vor deveni pictori.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 16 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°