George O., de 34 de ani, a scăpat de poliţiştii de frontieră, dar n-a reuşit să înşele vigilenţa oamenilor legii de la noi din oraş. Bărbatul are acum dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă.
În urma unei acţiuni puse la punct şi desfăşurată de poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (BAESP) din cadrul Poliţiei Municipiului - acţiune menită a-i depista pe deţinătorii ilegali de arme - vineri, a fost identificat George O., de 34 de ani, care aea asupra sa un pistol cu cartuşe.
Suspectul, care se afla la intersecţia Călea Călăraşilor cu strada Mecanizatorilor, purta un pistol neletal cu gaze marca "Bruni", model 85, fără serie, de calibru 8 mm, precum şi 50 de cartuşe aferente, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
"În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că suspectul a cumpărat pistolul şi muniţia din Italia şi, în ziua de 5 decembrie, le-a introdus în ţară, fără drept, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlag", a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei brăilene, inspectorul Jenel Şogor.
Poliţia i-a întocmit brăileanului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă.