Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul analizelor fără riscuri

Publicat in Adevarul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Pe primele trei locuri se situează ecografia abdominală, electrocardiograma şi măsurarea tensiunii arteriale. Analizele neinvazive sunt lipsite de complicaţii şi pot depista boli aflate în stadii incipiente.

Potrivit medicilor, starea de sănătate a principalelor organe (inimă, ficat, pancreas, rinichi) se poate verifica prin intermediul unor analize simple şi la îndemâna oricui. Deoarece nu agresează persoana în cauză, aceste analize se numesc neinvazive şi se realizează în orice unitate medicală, la preţuri mici sau gratuit, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie. Printre acestea se numără ecografia abdominală, electrocardiograma (EKG), măsurarea nivelului colesterolului şi tensiunii arteriale.

Ecografia depistează bolile ficatului

Creşterea în volum a abdomenului sau senzaţia de durere de la nivelul pelvisului sunt semne care ar trebui să ne determine să realizăm o ecografie abdominală. În funcţie de zona vizată, se poate realiza o ecografie abdominală generală, de abdomen superior sau pelviană.

„Deşi nu a mai suferit progrese semnificative de aproape o sută de ani de la descoperire, EKG-ul rămâne investigaţia principală a inimii, nefiind detronat de niciuna dintre modernele şi costisitoarele metode aduse de progresul tehnologic (tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanţă magnetică)", explică medicul de familie Călin Ciubotaru.

Prin intermediul acestei investigaţii se pot depista steatoza hepatică (ficatul gras), pietrele la rinichi, pancreatita acută şi chisturile ovariene. Pentru acurateţea rezultatului este bine să se ţină cont de câteva reguli. Dacă ecografia se face la nivelul pelvisului, se va bea un litru de lichid cu 40 de minute înainte. De asemenea, cu 24 de ore înainte, se vor evita fasolea, mazărea, varza, cartofii, sucurile carbogazoase şi dulciurile concentrate, deoarece produc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 2 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 5 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum 4 ore
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°