Partidul Social Democrat, astăzi: minciuni cu picioare scurte, trădări în serie, idoli de plumb intangibili, lipsă de soluţii, necroză netratată - un complex de complexe, de degenerări genetice, care pune în lumină o profundă criză structurală.

PSD este un uriaş epuizat moral, în măruntaiele căruia organele au început să funcţioneze haotic. Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a afectat în mod substanţial echilibrul în interiorul partidului. Energiile militanţilor, angajamentul transparent şi fără precedent al partenerilor politici şi mediatici, speranţele alegătorilor s-au transformat, într-o noapte, memorabilă prin dramatismul său, într-o imensă dezamăgire. Principalul responsabil pentru eşec, Mircea Geoană, a fost schimbat din funcţia de lider al partidului la Congresul din februarie 2010. Înlocuirea sa cu Victor Ponta a întruchipat însă o restauraţie şi nu o modificare autentică. PSD a abandonat eforturile depuse în direcţia modernizării, a reaşezat pe soclu statuia îmbălsămată a lui Ion Iliescu şi s-a întors la discursul facil, radical şi deşănţat care i-a furnizat capital electoral în anii '90. Strategia noului preşedinte - stimularea exagerată, iraţională şi, adeseori, iresponsabilă a efectelor crizei în plan social - s-a dovedit a fi, surprinzător, un triplu eşec: erorile şi ezitările guvernului Boc s-au diluat într-un ocean de populism, devenind greu perceptibile; moţiunea de cenzură din octombrie 2010 nu a reuşit să adune suficienţi susţinători; Crin Antonescu pare că şi-a adjudecat, cel puţin în acest moment, poziţia simbolică de lider al opoziţiei.

Analizat din oricare punct de vedere, Victor Ponta se pregăteşte să confirme, prin atitudinea sa, statutul, de mult timp intuit de unii, de mare dezamăgire. A dezamăgit, fără îndoială, o parte a electoratului de stânga prin agresivitatea sa inconsistentă, turnată într-o oratorie pe alo