Gheorghe Tadici crede că naţionala are şanse la semifinalele CE. Antrenorul echipei care a cucerit medalia de argint la CM din 2005 spune că „ar fi fost formidabil dacă am fi învins şi Danemarca“.
„Adevărul": România a intrat cu două puncte în Grupa Principală I. Cum vedeţi viitorul naţionalei noastre la această ediţie a Europenelor?
Gheorghe Tadici: Nimic nu este pierdut pentru naţională. Ar fi fost formidabil dacă am fi învins şi Danemarca. Am fi intrat cu patru puncte. Cred însă că putem face trei victorii în grupa principală. Situaţie în care România se va califica în semifinalele competiţiei.
Adversarele care s-au calificat din grupa B şi-au împărţit victoriile între ele. Toate vor intra cu două puncte. Cum analizaţi evoluţiile lor de până acum?
Contra Croaţiei, România a jucat recent, la turneul din Franţa. Şi acel meci s-a câştigat (n.r. - 29-25). Am văzut Muntenegru în disputa cu Croaţia, de sâmbătă, de la această ediţie a Europenelor. Bojana Popovici este o jucătoare valoroasă, însă care rezistă mai greu la competiţiile ce se organizează în sistem turneu. Contra Croaţiei avea, la un moment dat, un procentaj de 6 din 15. A greşit şi multe pase. Rusia, în schimb, este într-un proces de schimb al generaţiilor. Aşa procedează de obicei Trefilov. Se concentrează pe Mondialele care asigură calificarea la Jocurile Olimpice. A lăsat câteva jucătoare acasă. Portarul Inna Suslina este una dintre ele.
Cristina Vărzaru s-a accidentat. Ştiu că a lipsit şi de la câteva competiţii importante când eraţi antrenorul naţionalei.
Vărzaru a făcut parte din echipa care a disputat finala Campionatului Mondial din 2005, de la Sankt Petersburg. A lipsit însă în 2007, precum şi de la Jocurile Olimpice din 2008, fiind accidentată. Ea are probleme la picior, la genunchi. Accidentarea ei a recidivat mereu. A stat chiar şi şase