Părtiile de schi de la Arieşeni sunt practicabile pentru sporturile de iarnă. Stratul de zăpadă măsoară peste 20 de centimetri.
Este primul sfârşit de săptănână din acest sezon, în care se pot practica sporturile de iarnă pe pârtiile de la Vârtop.
„Zăpada este bună şi are peste 20 de centimetri. Am bătut încă de ieri pârtia. Am făcut şi verificările la teleschiu, este funcţional. Aşteptăm să vină turiştii, ca să-l pornim“, a precizat Vladimir Todea, administratorul pârtiei mari.
Tarife neschimbate
Preţurile la teleschi-ul de pe pârtia mare rămân aceleaşi de anul trecut, 5 lei pentru adulţi, iar copiii vor achita doar 50 la sută din preţul tichetului.
Închirierea unui echipament complet de schi sau snowboard costă 25 de lei pe zi.
Turiştii care vor să-şi achiziţioneze separat echipamentul trebuie să scoată din buzunar 20 lei pentru schiuri, 15 lei pentru clăpari şi 10 lei pentru beţe.
ATV-urile se pot închiria cu 100 lei pe oră.
Şi proprietarii pensiunilor păstrează preţurile de anul trecut. O noapte de cazare costă, în medie, 80 de lei.