După aproape doi ani de la preluarea mandatului, este convins că a făcut ce trebuia pentru a evita colapsul economic al ţării, chiar dacă şi-ar fi dorit să facă şi "lucruri mai plăcute". Este vorba despre premierul Emil Boc, invitat la a emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV.
Principalele declaraţii ale premierului:
* Am evitat colapsul economic la care am fi ajuns dacă măsurile din 2008 ale fostului guven erau continuate şi am stabilizat economia, creând presmise pentru creştere economică în 2011.
* Dacă noi am fi continuat politicile din 2008, România ar fi avut în 2009 un deficit de cel puţin 12%. Dacă doream să avem stabilitate, nu aveam altă soluţie. Atâta vreme cat am avut la guvernare PSD, nu am avut ce face mai mult.
* Deficitul bugetar ar fi urcat la 12% dacă politicile fostului Cabinet, din 2008, erau derulate în continuare.
* Vă dau o informaţie în premieră, şi anume că Guvernul a aprobat, în ultima şedinţă, normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat.
* Mărirea TVA-ului nu a fost obiectivul Guvernului. N-a fost o plăcere pentru mine, dar a fost o necesitate determinată de decizia Curţii Constituţionale.
* Când am ajuns la guvernare, România avea 1,397,000 de bugetari. Astăzi, are 1,291,000 de bugetari. O parte din ei au fost absorbiţi de piaţa privată, o parte sunt în creşterea ratei şomajului.
* Noi am luat decizii pe parcursul verii care au vizat disponibilizarea unui număr important de bugetari, aceste proceduri sunt încă în derulare şi o parte dintre ele se vor prelungi şi în anul 2011, pentru că, legal, etapele de preaviz, de negociere, de disponibilizare presupun aceste etape, perioade mai lungi de timp. În 30 octombrie erau 1.290.000 de bugetari.
* Sunt convins că până la sfârşitul anului, când aceste etape se vor derula în continuare, vom ajunge sub 1.290.000 de bugetari,