Bulgaria şi-a dublat exporturile de electricitate în 2010, la 7.500 GWh, faţă de anul trecut şi intenţionează să devină lider al vânzărilor de energie în Europa de Sud-Est, principalul concurent fiind România, transmite Novinite, citat de Mediafax.
În 2009, Bulgaria a exportat 3.700 GWh, potrivit datelor Companiei naţionale de electricitate (NEK).
Pentru 2011, este prevăzut un nivel al exporturilor de electricitate similar celui din acest an, a declarat preşedintele NEK, Krasimir Pârvanov.
El a arătat că Bulgaria are ambiţia să devină lider de necontestat al exporturilor de energie în Europa de Sud-Est, iar principalul concurent este România.
În 2010, cantitatea de electricitate vândută în străinătate de Bulgaria a reprezentat 21,6% din energie produsă în ţară.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, exportul de energie electrică al României a scăzut în primele zece luni cu 20,6% comparativ cu perioada similară din 2009.
Bulgaria şi-a dublat exporturile de electricitate în 2010, la 7.500 GWh, faţă de anul trecut şi intenţionează să devină lider al vânzărilor de energie în Europa de Sud-Est, principalul concurent fiind România, transmite Novinite, citat de Mediafax.
În 2009, Bulgaria a exportat 3.700 GWh, potrivit datelor Companiei naţionale de electricitate (NEK).
Pentru 2011, este prevăzut un nivel al exporturilor de electricitate similar celui din acest an, a declarat preşedintele NEK, Krasimir Pârvanov.
El a arătat că Bulgaria are ambiţia să devină lider de necontestat al exporturilor de energie în Europa de Sud-Est, iar principalul concurent este România.
În 2010, cantitatea de electricitate vândută în străinătate de Bulgaria a reprezentat 21,6% din energie produsă în ţară.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, exportul de energie electrică al Românie