Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Participarea ministrului Teodor Baconschi la Reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic

Publicat in Ziua Constanta, luni 13 decembrie 2010 ·

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a condus delegaţia României la Reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, desfăşurată la Bruxelles, la 13 decembrie 2010. La reuniunea ministerială au participat reprezentanţii celor 27 de state membre UE. Cele şase state partenere au fost reprezentate la nivel de ministru, respectiv secretar de stat. Reuniunea a fost prezidată de Înaltul reprezentant pentru politică externă şi vice-preşedinte al Comisiei Europene, Catherine Asthon. Comisia Europeană a mai fost reprezentată de Comisarul pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Fule. Cu acest prilej, a fost analizat progresul înregistrat, până la acest moment, în cadrul Parteneriatului şi au fost exprimate puncte de vedere cu privire la evoluţia viitoare, în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la Budapesta, în mai 2011. În intervenţia sa, ministrul Teodor Baconschi a evidenţiat succesul înregistrat în implementarea Parteneriatul Estic şi nevoia structurării viziunii UE pentru perioada următoare. A transmis semnale încurajatoare în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor contractuale cu ţările partenere, precum şi în domeniul liberalizării vizelor. În acest context, a subliniat progresul remarcabil înregistrat de Republica Moldova pe parcursul anului 2010. „Felicităm autorităţile din Republica Moldova pentru poziţia privilegiată ocupată în cadrul Parteneriatului Estic, datorată calităţii şi ritmului reformelor implementate de-a lungul anului 2010". Teodor Baconschi a reiterat sprijinul pentru încheierea cu succes de către Ucraina a negocierilor pentru Acordul de Asociere şi pentru acordul de liber schimb, în concordanţă cu obiectivul stabilit la recentul summit UE- Ucraina, respectiv până la mijlocul anului viitor. De asemenea, a încurajat statele din Caucazul de Sud pentru a menţine un interes crescut faţă de obiectivele P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum o ora
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 24 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 54 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°