Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după întrevederea dintre conducerile PSD, PNL şi PC, că cele trei partide au colaborat în Parlament în toate situaţiile împotriva Guvernului, el apreciind că această colaborare există practic şi că nu ar mai fi nevoie de o hârtie scrisă, informează Mediafax.
"Eu cred că şi până acum noi am colaborat practic în toate situaţiile împotriva Guvernului: am depus moţiuni de cenzură, am avut diferite acţiuni pe toate subiectele posibile, la nivelul organismului parlamentar, al plenului, al Birourilor permanente", a spus Antonescu.
El a precizat că, din punctul său de vedere, nu mai este nevoie de un act care să fie semnat privind această colaborare. "Colaborarea noastră în Parlamernt a existat. Din punctul meu de vedere, cel puţin, cred că nu mai e nevoie de o hârtie scrisă în această privinţă, dar nici nu am vreun motiv să mă opun", a spus Antonescu.
El a mai arătat, răspunzând insistenţelor jurnaliştilor, că o "hârtie scrisă" ţine de detaliu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după întrevederea dintre conducerile PSD, PNL şi PC, că cele trei partide au colaborat în Parlament în toate situaţiile împotriva Guvernului, el apreciind că această colaborare există practic şi că nu ar mai fi nevoie de o hârtie scrisă, informează Mediafax.
"Eu cred că şi până acum noi am colaborat practic în toate situaţiile împotriva Guvernului: am depus moţiuni de cenzură, am avut diferite acţiuni pe toate subiectele posibile, la nivelul organismului parlamentar, al plenului, al Birourilor permanente", a spus Antonescu.
El a precizat că, din punctul său de vedere, nu mai este nevoie de un act care să fie semnat privind această colaborare. "Colaborarea noastră în Parlamernt a existat. Din punctul meu de vedere, cel puţin, cred că nu mai e nevoie de o hârtie scrisă în această privinţă, dar nici