În dimineaţa de 10 decembrie 2010, ora 7.00, în urma unei acţiuni organizate pe raza comunei Fărăgău, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural şi ai Postului de Poliţie Fărăgău, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, au identificat şi reţinut doi bărbaţi pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a pedepsei. T.K. 35 ani, domiciliat în comuna Ideciu de Jos, judeţul Mureş, împotriva căruia Judecătoria Reghin a emis Mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Furt calificat”. T.L. 36 ani, domiciliat în comuna Fărăgău, judeţul Mureş, împotriva căruia Judecătoria Reghin, a emis Mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Furt calificat”. Cei doi au fost introduşi în Penitenciarul Târgu-Mureş.