Joi, 16 decembrie, de la ora 17.00, la Teatrul Studio al Universităţii de Arte Târgu-Mureş, va avea loc, în prezenţa autorului, lansarea celei mai recente cărţi de poezie, “Femeile din secolul trecut”, semnată Mircea Dinescu, apărută la Editura Fundaţiei pentru poezie. Lansarea de carte va fi însoţită şi de lansarea unui CD semnat de Mircea Dinescu, pe care se regăsesc câteva poeme puse pe muzică şi cântate de autor. Pentru ca evenimentul să fie complet, Mircea Dinescu va lansa şi “poezii pe sticlă”, poezii pe sticle de vin din producţia personală a acestuia.

Joi, 16 decembrie, de la ora 17.00, la Teatrul Studio al Universităţii de Arte Târgu-Mureş, va avea loc, în prezenţa autorului, lansarea celei mai recente cărţi de poezie, “Femeile