Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri sunt acuzaţi că au dat mai multe spargeri

Publicat in Vocea Brailei, luni 13 decembrie 2010 ·

* anchetatorii au stabilit că, în ultima lună, aceştia au comis cinci furturi pe raza satului Jugureanu * ei au sustras, în principal, animale şi păsări

Doi brăileni în vârstă de 24 de ani, din comuna Ulmu, s-au ales cu dosar penal, fiind acuzaţi că au comis mai multe furturi din locuinţele unor cetăţeni din satul Jugureanu. Activitatea infracţională a lui C.M. şi I.M. a fost stabilită în noaptea de 9 spre 10 decembrie, după ce tinerii au fost depistaţi de agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Ulmu pe raza comunei.

Cercetările efectuate ulterior de poliţişti au reliefat că cei doi, la începutul lunii noiembrie, au sustras din curtea locuinţei unui bărbat din satul Jugureanu trei roţi de căruţă, o roabă metalică şi un bidon din plastic. Roţile au fost recuperate de poliţişti, fiind găsite la primul suspect. Tot acolo oamenii legii au descoperit şi 120 kg grâu, ce fusese furat de suspecţi la sfârşitul lunii noiembrie, dintr-o altă locuinţă. De asemenea, luna aceasta, tinerii au sustras, din curţile a trei persoane, două capre, două oi şi şase găini. Acestea au fost sacrificate, carnea fiind împărţită între ei şi consumată. "Infracţiunile nu au fost reclamate iniţial de părţile vătămate care, cu ocazia audierilor, au declarat că nu au sesizat organele de poliţie întrucât au crezut că oile şi păsările s-au pierdut, iar celelalte bunuri nu aveau valoare mare. În continuare se desfăşoară investigaţii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tinerilor, cercetările continuând cu aceştia în stare de libertate. Valoarea totală a prejudiciilor cauzate este de 1.000 de lei", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. * anchetatorii au stabilit că, în ultima lună, aceştia au comis cinci furturi pe raza satului Jugureanu * ei au sustras, în principal, animale şi păsări

Doi brăileni

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 8 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Nick Kyrgios, eliminat de britanicul Jacob Fearnley în primul tur la Australian Open

News.ro acum 8 minute
Australianul Nick Kyrgios a pierdut, luni dimineaţă, în faţa britanicului Jacob Fearnley, în trei seturi, în primul tur al Australian Open. Pentru Kyrgios a fost o revenire mult aşteptată la Grand Slam după o absenţă de mai bine de doi ani din cauza

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 3 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°