Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri între Rusia şi cele două Corei

Publicat in rfi, luni 13 decembrie 2010 ·

Luni au început la Moscova negocieri tripartite între Rusia, Coreea de Nord şi Coreea de Sud, negocieri ce au drept scop detensionarea situaţiei din Marea Galbenă, după ce armata nord-coreeană a bombardat pe 23 noiembrie o insulă sud-coreeană, provocând moartea a patru persoane.

Discuţiile au început între ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi omologul său nord-coreean, Pak Ui-Chun şi vor dura până miercuri.

În cursul săptămânii se va afla la Moscova şi vice-ministrul sud-coreean al Afacerilor Externe, Wi Sung-lac, reprezentant special al Seulului pentru negocierile de pace şi securitate, urmând ca părţile să se întâlnească într-o reuniune comună, la o dată ce va fi stabilită ulterior.

“Discuţiile de la Moscova încearcă găsirea unei soluţii, care să contribuie la ameliorarea situaţiei în Peninsula coreeană”, se afirmă în comunicatul Ministerului rus al Afacerilor Externe, fără a da alte detalii despre conţinutul discuţiilor.

Rusia este foarte bine plasată, pentru a patrona astfel de discuţii, pentru că întreţine din epoca sovietică relaţii privilegiate cu Phenianul. În plus, este una dintre cele şase ţări implicate în negocierile pe tema dosarului nuclear nord-coreean, grup din care fac parte şi China, Japonia, Statele Unite şi Coreea de Sud.

La sfârşitul lui noiembrie, China a propus să găzduiască o reuniune de urgenţă pe tema dosarului nuclear nord-coreean, aflat în impas şi a situaţiei dintre cele două Corei, dar această idee a fost prost primită de Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia.

În acest context, al neîncrederii dintre aliaţii Coreei de Sud şi China, Rusia este singura ţară, care poate lua iniţiativa deblocării situaţiei.

Rusia, ţară ce are o frontieră de 19 kilometri cu republica nord-coreeană este interesată de ameliorarea relaţiilor dintre cele două Corei, întrucât doreşte construirea unui gazoduc

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 13 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°