Autorităţile judeţene giurgiuvene şi cele din Ruse, Bulgaria, vor construi la Giurgiu un Centru Transfrontalier de Coordonare pentru situaţii de urgenţă, îşi vor promova reciproc destinaţiile turistice şi vor crea o hartă on- line a tuturor drumurilor din cele două regiuni.
Consiliul Judeţean(CJ) Giurgiu împreună cu mai multe instituţii din Ruse, precum Poliţia, Prefectura şi Centrul de Afaceri din oraşul vecin, au câştigat trei proiecte europene, cu o valoare totală de aproape 8 milioane de euro, a căror lansare a avut loc astăzi la CJ.
Cel mai mare proiect, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, vizează colaborarea pe domeniul situaţiilor de urgenţă. În afară de construirea unui centru de comandament comun în judeţul nostru, atât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, cât şi pompierii din Ruse vor primi noi echipamente necesare în caz de dezastru.
Directorul Direcţiei din Ruse a Ministerului de Interne, Svetslav Pârvanov, a precizat că proiectul pe situaţii de urgenţă este singurul de acest fel câştigat în întreaga Bulgarie. “ Numai împreună putem rezolva problemele din cele două regiuni “, a afirmat Pârvanov.
Va fi creat un logo turistic regional
Pe de altă parte, un alt proiect româno-bulgar lansat astăzi la Giurgiu vizează promovarea turistică a celor două regiuni. Astfel, vor fi create, printre altele, o reţea turistică on-line, vor fi înfiinţate două centre de coordonare a activităţii turistice, va fi creat un logo regional şi va fi creat un site comun cu destinaţii turistice. Valoarea acestui proiect este de aproape 500.000 de euro.
De asemenea, autorităţile din Giurgiu şi cele din Ruse au lansat astăzi şi un proiect, în valoare de circa 1,5 milioane de euro, prin care îşi propun implementarea în Giurgiu şi Ruse a unui sistem GIS, adică o hartă digitală on-line a tuturor drumurilor din cele două