Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 din 10 bucureşteni se urcă băuţi la volan

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 ·

Şoferii români recunosc că, atunci când ies cu maşina în oraş în compania prietenilor, ajung să consume alcool alături de ceilalţi. O treime dintre tinerii bucureşteni au condus cel puţin o dată sub influenţa alcoolului, iar 3,5% din ei fac deseori acest lucru.

Un studiu realizat de Ursus Breweries arată că 22% din şoferii români din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, au condus deşi băuseră înainte. 2% din ei fac acest lucru în mod frecvent. Atunci când ies în oraş cu maşina în compania prietenilor, dacă aceştia din urmă beau şi ei sunt tentaţi să îi urmeze.

Citiţi şi:

Un căruţaş ieşit la plimbare pe viscol a provocat un accident de circulaţie la Brad

Tinerii din Bucureşti sunt campioni la condus sub influenţa alcoolului, peste o treime dintre ei mărturisind că au făcut acest lucru cel puţin o dată, iar 3,5%, deseori. Şi tinerii din Buzău au acelaşi obicei, procentul celor care au condus în stare de ebrietate fiind asemănător cu cel al bucureştenilor. La polul opus se află tinerii din Braşov, foarte puţini dintre ei spunând că au încălcat legea în acest fel.

În necunoştinţă de cauză

Studiul a fost realizat în perioada 15 octombrie - 20 noiembrie 2010, pe 1.001 subiecţi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Cercetarea face parte din campania „Află-ţi echilibrul" , care îi îndeamnă pe tineri să nu se urce la volan după ce au consumat alcool, evitând astfel pericolul în care se află ei, pasagerii lor şi ceilalţi şoferi din trafic.

Potrivit unui alt studiu asupra atitudinilor sociale privind riscul în trafic, realizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în mai 2010, doar un sfert dintre conducătorii auto ştiu care este limita permisă de alcool în sânge, în timp ce 18,2% admit că nu cunosc acest aspect, iar 70,3% indică valori eronate.

Cei mai mulţi con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 9 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 7 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 6 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°