Dinu Zamfirescu s-a întors în România în decembrie 1989 cu primul avion Air France căruia i s-a permis să aterizeze la Otopeni. Paşaportul franţuzesc lipit pe parbrizul Daciei cu care a plecat de la aeroport i-a asigurat accesul în Bucureştiul răscolit de Revoluţie.
Născut în 1929 într-o familie boierească, nepot dinspre mamă al generalului David Praporgescu, erou în primul război mondial, şi al colonelului Pavel Zamfirescu, aghiotant al regelui Carol I, dinspre tată, Dinu Zamfirescu a cunoscut de timpuriu mediile politice liberale şi ţărăniste interbelice.
În vremea comunismului a fost arestat politic de cinci ori: prima dată în timpul marii manifestaţii pentru regele Mihai de la 8 noiembrie 1945, iar ultima dată, la Cluj, în 1956, acuzat de înaltă trădare, pe fondul represaliilor legate de Revoluţia din Ungaria.
A reuşit să iasă din ţară în 1975, după 23 de cereri refuzate pentru că a fost cumpărat de familie cu 6000 de dolari.
Vechi liberal, acum vicepreşedinte al Fundaţiei Horia Rusu, Dinu Zamfirescu vorbeşte puţin despre actuala conducere a partidului. Preferă tinerii celor în floarea vârstei. Tinerii au scăpat, spune el, de metehnele inoculate de comunism: se descurcă singuri, crează, nu aşteaptă să le dea cineva ceva.
Când a început să vă preocupe politica?
Dinu Zamfirescu: Dintotdeauna, din familie. O parte din familie era formată din liberali. Brătieni. Mama se recăsătorise cu Dan Brătianu, fiul lui Dinu şi nepotul lui I.C. Brătianu (primul-ministru al Marii Uniri n.r.). Prin bunica paternă, căsătorită cu Toma Ionescu, fratele lui Take Ionescu, se frecventa casa noastră de cercuri ţărăniste. Naşul meu a fost chiar doctorul Nicolae Lupu, ţărănist.
La noi în casă venea Madgearu, venea Mihalache, Maniu, se perindau...îi ştiu aşa de mic copil. Dincolo, la familia Brătianu, eram ceva mai mare şi am văzut toată pleiada de
