Peste o sută de persoane cu dizabilităţi din judeţul Mureş sunt trecute pe listele de aşteptare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş pentru a fi încadrate în sistemul de asistenţă socială. Conducerea instituţiei are în vedere înfiinţarea unor servicii rezidenţiale pentru persoanele cu handicap din comunitate, aflate pe listele de aşteptare, în acele zone din judeţ unde nu există în prezent nici un serviciu pentru acestea. „A fost lansat în luna noiembrie un proiect PIN pe protecţia persoanelor adulte cu handicap, care vizează înfiinţarea unor servicii rezidenţiale pentru persoanele cu handicap din comunitate, aflate pe listele de aşteptare, care prevede ca acest nou serviciu să fie realizat într-un teritoriu administrativ unde încă nu există nici un serviciu. În acele zone albe care le-a determinat harta socială, acolo am putea să înfiinţăm DGASPC Mureş, împreună cu parteneri publici sau privaţi, servicii noi”, a declarat Schmidt Lorand, director general al DGASPC Mureş.
Locaţii posibile
Una dintre locaţii ar putea fi castelul din Zau de Câmpie, unde a funcţionat centrul de plasament pentru copii. „Castelul nu se retrocedează la foştii proprietari. Se iveşte posibilitatea ca acestui centru să-i dăm o destinaţie de acest gen. În zona Zau de Câmpie sau în zona câmpiei din judeţul Mureş nu există nici un centru rezidenţial pentru persoane adulte cu dizabilităţi. Am putea să ne gândim să transformăm acest centru într-un centru pentru persoane cu dizabilităţi sau cămin pentru vârstnici”, a explicat Schmidt.
Alte variante sunt utilizarea fostelor cantoane de la Luduş, Săbed, sau cantonul dintre Eremitu şi Sovata, însă spaţiul oferit de acestea este insuficient şi ar fi nevoie de o finanţare pe măsură pentru reabilitarea lor, extindere şi dotarea cu utilităţi.
140 de persoane pe lista de aşteptar