Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concesii fiscale de la UE

Publicat in rfi, luni 13 decembrie 2010 ·

Veşti bune pentru statele care au reformat sistemele de pensii. Acestea vor beneficia de concesii fiscale, a confirmat CE. De scutiri fiscale ar urma să beneficieze şi România.

Nouă state au propus în urmă cu câteva luni Comisiei Europene să relaxeze regulile fiscale ale Uniunii pentru ţările care îşi reformează sistemul de pensii. România, Polonia, Suedia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania şi Letonia au propus Executivului Comunitar ca aceste concesii bugetare să fie aplicate pe o perioadă nedeterminată.

Comisia Europeană e de acord cu concesiile dar ţine să sublinieze că acestea vor fi aplicate doar temporar. De altfel, nu vorbim de o relaxare fiscală în bloc: fiecare caz va fi analizat separat şi se va ţine cont dacă deficitul bugetar este afectat de reforma sistemului de pensii", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Preşedintele Comisiei Europene , Jose Manuel Barroso, şi premierul polonez, Donald Tusk, au încheiat în acest sens un acord. Oficiali polonezi au declarat că înţelegerea va permite Poloniei să aibă un deficit de până la 4,5%, cu 1 procent şi jumătate peste limita de 3% din PIB acceptată în UE, fără să i se aplice măsuri disciplinare.

Deocamdată Bruxelles-ul nu a precizat despre ce concesii fiscale e vorba. Amadeu Altafaj, purtător de cuvânt al CE spune însă că detaliile vor fi făcute public în cel mai scurt timp. Concesii fiscale Amadeu Altafaj, Purtător de cuvânt al CE

"Ceea ce facem acum este să fim mai expliciţi în privinţa faptului că vom da dovadă de flexibilitate când aceste reforme vor fi duse la capăt.

Dacă asta va linişti statele membre şi categoric dorim să se întâmple asta. Tocmai de aceea, domnul Barroso va pune toate aceste precizări într-o scrisoare zilele acestea.

Vorbim şi despre credibilitatea zonei euro şi despre credibilitatea guvernanţei economi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°