Românii n-au luat note bune la niciuna dintre secţiunile de examen pe care le-au avut de susţinut anul trecut, în cadrul Programului de Evaluare Internaţională a Elevilor. Experţii în educaţie explică noul eşec prin faptul că sistemul românesc este învechit şi pune accent pe informaţii inutile.
Citirea, matematica şi ştiinţele nu sunt prietenele elevilor români în vârstă de 15 ani. Aceasta este concluzia celor mai noi teste PISA (Programme for International Student Assessment - Programul de Evaluare Internaţională a Elevilor) date recent publicităţii. Rezultatele sunt aproape la fel de proaste ca şi cele comunicate în urmă cu 4 ani, avansul elevilor români fiind de numai câteva puncte pentru fiecare dintre cele 3 domenii analizate.
Departe de medie
În clasamentul general, România s-a clasat pe locul 49 din cele 65 de state care au trimis până acum rezultatele. Clasamentul arată că la Citire/Lectură, România a obţinut 424 de puncte, cu 28 de puncte peste punctajul din 2006, dar încă departe de media de 493 de puncte, a ţărilor care au participat la evaluare.
Aceeaşi situaţie la matematică: 427 de puncte, cu 12 în plus faţă de precedenta evaluare, dar la mare distanţă de media de 499 de puncte. Cunoştiinţele ştiinţifice rămân un punct slab: 428 de puncte, cu 10 peste 2006, media fiind de 501 puncte.
După România, se mai clasează - dintre statele europene - Muntenegru şi Albania, dar şi ţări din latino-americane, precum Brazilia şi Argentina. Clasamentul arată că cele mai performante sisteme educaţionale se găsesc la Shanghai, în Coreea de Sud şi în Finlanda.
Printre cei mai buni se numără şi elevii din Japonia şi Canada. Autorii studiului spun că performanţele copiilor din aceste ţări se datorează atât faptului că ei au un nivel avansat de învăţare, cât şi faptului că au frecventat şcoli cu profesori foarte