Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii ameninţă cu greva generală din 10 ianuarie

Publicat in Romania Libera, luni 13 decembrie 2010 ·

Peste 30.000 de salariaţi din industria minieră şi energetică ameninţă cu greva generală din 10 ianuarie, dacă nu se înfiinţează Compania Naţională Electra şi dacă nu se negociază un plan social pentru aceşti angajaţi pentru evitarea concedierilor colective şi pentru crearea de noi locuri de muncă, informează Mediafax.

Consiliul de Coordonare a Federaţiei Naţionale "Mine Energie", care reprezintă 30.000 de salariaţi a hotărât declanşarea grevei generale din 10 ianuarie 2011, nemulţumirile constând în nerespectarea protocolului din 14 aprilie 2010 încheiat cu Ministerul Economiei cu privire la constituirea Societăţii Naţionale "Electra" până la 31 decembrie 2010 şi negocierea contractului colectiv de muncă pentru 2011, se arată într-un comunicat de luni al federaţiei.

De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu s-a înfiinţat Strategia minieră şi energetică pentru 2010-2025.

"Federaţia a constatat acţiunile de sabotare a sistemului nergetic naţional, încălcând hotărârile CSAT şi punerea în pericol a siguranţei energetice naţionale prin aplicarea unor strategii clientelare şi de grup având ca efect pierderea a 40.000 de locuri de muncă în sectorul minier şi energetic începând cu anul 2013, disponibilizarea a 6.000 de salariaţi din 2011, falimentarea producţiei de energie electrică pe cărbune, pierderea independenţei energetice a României, aplicarea unor politici energetice care vor duce la scumpirea energiei electrice până în 2015 cu 30 la sută", se arată în comunicat.

Astfel, sindicaliştii cer înfiinţarea Companiei Naţionale "Electra" în conformitate cu politica economică a Guvernului României, a platformei economice a preşedintelui Traian Băsescu, a protocolului din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Federaţia Naţioanală "Mine Energie", a hotărârilor de Guvern, a hotărârilor CSAT.

O altă cerinţă a sindicalişt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°