"Este o relaţie instituţională, corectă, bazată pe un parteneriat în interesul României. Am avut multe poziţii diferite, dar în urma discuţiilor, a negocierilor şi a analizelor pe care le-am făcut împreună cu ceilalţi, am luat după aceea o decizie în comun"
Premierul Emil Boc a susţinut ieri, într-o emisiune televizată, că nu primeşte "comenzi" din partea preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte activitatea Guvernului şi că a avut chiar poziţii diferite faţă de acesta pe mai multe teme, în cazul cărora soluţia finală a fost decisă în urma unei consultări, citează Mediafax. Solicitat să comenteze faptul că există o discuţie de care nu reuşeşte să scape, şi anume că de când a fost numit premier este oarecum omul pe care l-ar dirija din umbră Traian Băsescu şi întrebat în ce relaţie este cu preşedintele şi dacă primeşte ordine din partea acestuia, şeful Guvernului a răspuns negativ. "Nici poveste. Este o relaţie instituţională, corectă, bazată pe un parteneriat în interesul României. Am avut multe poziţii diferite, dar în urma discuţiilor, a negocierilor şi a analizelor pe care le-am făcut împreună cu ceilalţi, am luat după aceea o decizie în comun. Dar, prin faptul că nu ne certăm, asta nu înseamnă că noi nu avem discuţii pe soluţiile pe care le promovăm", a spus Boc. Întrebat în continuare dacă Băsescu îi comandă în cazul unei decizii, premierul a răspuns din nou negativ, adăugând că, "spre surprinderea unora", nu este în stilul preşedintelui un astfel de gen de abordare, respectiv de comandă.
Şeful Executivului: Nu mi-am scris niciodată demisia chiar dacă au fost momente dificile, nu abandonez lupta
Boc a spus că nu şi-a scris niciodată demisia din funcţia de prim-ministru chiar dacă au existat şi momente mai dificile, deoarece nu doreşte să abandoneze "lupta" odată începută. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, mierc