Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„La noi, există un adevărat «cult» pentru Sfântul Gheorghe”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 13 decembrie 2010 ·

Ultimele detalii privind aducerea moaştelor Sfântului Gheorghe la Braşov vor fi făcute publice în această săptămână, la ceremonia din a doua zi de Crăciun, de la Biserica Sf. Treime anunţându-şi prezenţa înalţi demnitari ai statului român, cât şi ai bisericilor din statele ortodoxe: Grecia, Rusia, Ucraina şi Republica Moldova. De asemenea, vor fi prezenţi, la nivel de ambasador, reprezentanţi ai Ordinului Militar de Malta, ordin al cărui protector este Sfântul Gheorghe, ne-a precizat Liviu Pandele, preşedintele Fundaţiei Dacia.

Racla cu sfintele relicve ar putea rămâne braşovenilor spre sfântă venerare permanent, lângă icoana Maicii Domnului Rugătoare, icoană pe care Biserica „Sfânta Treime” a primit-o în dar, cu ocazia marii sărbători a Naşterii Maicii Domnului, în septembrie. „Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Racla cu sfintele moaşte va fi depusă în faţa iconostasului, la icoana cu Maica Domnului Rugătoare. Intenţia noastră este ca ea să rămână acolo şi după sfintele sărbători. Dacă, însă nu ne vom putea desfăşura slujbele, o vom depune în Sfântul Altar şi va fi scoasă la marile sărbători din an”, a precizat părintele paroh al Bisericii „Sfânta Treime”-Tocile, preot prof. dr. Aurelian Reit (foto).

„La noi, există un adevărat «cult» pentru Sfântul Gheorghe, acest ostaş martir pentru care s-au ridicat numeroase biserici care îl au ca ocrotitor, aşa cum este şi biserica mănăstirii Voroneţ, ctitoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. De altfel, evlaviosul domn moldovean îl socotea pe Sfântul Gheorghe un adevărat ocrotitor al său, iar icoana sa o purta în permanenţă la el. Sfântul Gheorghe trebuie să fie în primul rând un model pentru ostaşii ţării noastre, ei sunt primii chemaţi să se jertfească pentru neam şi ţară, aşa cum au făcut atâţia eroi ai neamului înaintea lor. Dar ei au şi datoria de eroi ai credinţei, cum a fost şi Sfântul Gheorghe. Pentru restul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 18 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 54 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 14 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 16 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 54 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 18 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°