Potrivit ANTREC, gradul de ocupare înregistrat la acest moment este de 60% pentru perioada Crăciunului şi de 70 – 75% pentru perioada Revelionului
Circa 70% din locurile de cazare din pensiunile din judeţul Braşov au fost rezervate pentru Crăciun şi Revelion. Preurile au rămas, în mare parte, aceleaşi ca şi anul trecut, în unele cazuri scăzând chiar, cu 10 - 20%.
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) are disponibile aproape 3.000 de locuri de cazare în localităţi precum Bran, Moeciu, Poiana Mărului, Râşnov, Zărneşti, Săcele sau Buneşti. Preţurile oferite în aceste pensiuni sunt cuprinse între 80 şi 140 de lei pe zi de persoană, preţ în care sunt incluse cazarea, micul dejun şi cina, precum şi masa festivă de Crăciun. De asemenea, unele pensiuni le oferă turiştilor posibilitatea de a asista la tăierea porcului şi pregătirea preparatelor tradiţionale, plimbări cu săniile trase de cai şi mersul cu colinda din poartă-n poartă.
Pentru Revelion, pachetele sunt mai scumpe faţă de cele de Crăciun, fiind cuprinse între 150 şi 300 de lei de persoană pe zi, preţ care include micul dejun, cina, masa festivă de Revelion şi program cu artificii la cumpăna dintre ani.
Potrivit Ioanei Dodiţă, reprezentant al ANTREC, gradul de ocupare în pensiunile din asociaţie este de 60% în perioada Crăciunului şi de 70 - 75% în perioada Revelionului. „Oricum, gradul de ocupare va creşte pe parcurs deoarece mulţi dintre români îşi fac rezervările pe ultimă sută de metri, aşa că ne vom aştepta la o ocupare de 90-95%, la fel ca şi în anii precedenţi“, a mai declarat sursa citată.
Sărbătorile în Braşov nu sunt ieftine
Un cuplu care vrea să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în Braşov sau Poiana Braşov trebuie să pregătească minim 1.000 de lei. Pensiunile sunt ceva mai ieftine – între 360 de lei şi 570 de lei de persoană p