PSD i-a dat o pălmuţă din vârful degetelor lui Mircea Geoană, pentru că nu-şi permite să-l arunce din scaunul de "număr doi" , fie şi simbolic al ţării, astfel consumând un episod vioi în parcursul cenuşiu de partid de opoziţie, într-o vreme în care este condamnată la o obositoare neputinţă.
Neîndoielnic că, dincolo de armura fragilă de preşedinte al Senatului, Geoană era cel mai la îndemână în a fi dezarmat. Este o sumă de vulnerabilităţi şi poartă povara de a fi fost o mare dezamăgire. Doar că are o cârcă exersată, iar diversele jocuri şi legea compensaţiei i-au permis ca, după ce a dat-o răsunător în bară, să rămână deţinătorul unei puteri aparente. Drept este că această aură tremurândă a fost întunecată de frigul lui 1 Decembrie, la Arcul de Triumf şi de vorbele grele ale lui Băsescu, după care fostul său adversar cară un munte de mizerie, rămasă neridicată din campania electorală.
Nu ştiu ce l-a îndemnat pe Geoană să se exorcizeze, zgândărind memoria colectivă prin justificarea unei slăbiciuni de neînţeles. Cert este că, după această operaţiune, cel mai vizibil efect a fost activarea poreclei sale de coşmar şi, în final , reducerea la starea de suspendat temporar. Poate de acum, timp de şase luni, să predice în pustii, după cum s-a exprimat, dar cu vorbe mai simple, deputatul Moldovan, care cândva se plimba mândru cu "condamnatul" în trăsurică, pe la nunţile programate strategic în campanie.
De fapt, Mircea Geoană se află într-o falsă disidenţă. El nu îşi recunoaşte pedeapsa, iar scaunul de la Senat rămâne neatins, căci, realist vorbind, este singura poziţie de putere de prim rang pe care o are şi la care poate spera opoziţia. Doar că este plină de sârg în a o goli de conţinut. PSD are nevoie de preşedintele Senatului, fie şi decorativ, dar, pedepsit, preşedintele Senatului trebuie să umple singur, cu substanţă, această demnitate.
Până s