Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Coadă la -5 grade Celsius pentru locuri de parcare

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 · ·

Locuitorii oraşului s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a-şi depune cererile la primărie. Locurile de parcare se distribuie după criteriul „primul venit, primul servit“, iar taxa anuală este de 120 de lei.

Zeci de oameni s-au postat încă de azi noapte în faţa sediului Primăriei Alba Iulia pentru a fi siguri că primesc locul de parcare dorit.

Aceştia au stat la coadă pe temperatură scăzută de -5 grade Celsius.

De astăzi până pe data de 21 decembrie se fac înscrieri pentru atribuirea locurilor de parcare pentru zona cuprinsă între bulevardul Revolutiei 1989, strada Toporaşilor, Mesteacănului şi strada Cloşca din cartierul Cetate

Lotul cuprinde 240 de locuri. „Este ultimul lot pe care-l distribuim anul acesta, urmând să reluăm parcelarea anul viitor“, a spus Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

Primul venit, primul servit

Iniţiativa municipalităţii de a închiria, marca şi numerota locurile de parcare este privită cu ochi buni de oameni, dar modul de distribuire nu este pe placul albaiulienilor. Acestea vor fi ocupate pe baza principiului „primul venit, primul servit“.

„Am vecini care au stat la coadă de ieri. E o idee proastă distribuirea locurilor pe pricipiul «primul venit, primul servit». Din această cauză, am venit dis-de-dimineaţă. Mi se pare un criteriu de grădiniţă. La noi sunt foarte mulţi oameni, câte doi-trei pe o parcare. Noi ne făcusem parcările, am betonat din banii noştri, nu aveam nevoie de biscuiţii primăriei“, a spus Anca Puican, de 35 de ani, care a solicitat un loc de parcare pe strada Cloşca.

Fiecare proprietar a depus cererea pentru un loc dinainte stabilit, împreună cu reprezentanţii asociaţiei de proprietari. „Stau pe strada Energiei şi am depus cerere pentru parcarea de la fostul Pati-Bar. Sper să obţin locul respectiv. Comisia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 43 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 17 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum o ora
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°