La Cotroceni, azi, un nou rateu. Ca de obicei, consultarea preşedintelui cu partidele parlamentare va eşua. Liderii Opoziţiei vor lipsi. Vor fi prezenţi doar liderii formaţiunilor ce alcătuiesc majoritatea pe care se sprijină Guvernul. Vor veni unii chiar cu idei proprii privind gravele probleme cu care se confruntă ţara şi vor pleca de acolo cu ale preşedintelui. Pentru că Palatul prezidenţial nu este un loc unde să se desfăşoare un dialog al ideilor şi soluţiilor, ci e un teritoriu pe care Traian Băsescu nu conteneşte să-l “marcheze” ca fiind al său. Este de discutat dacă boicotul Opoziţiei e pe deplin îndreptăţit, dacă nu cumva orgoliile personale fac mai mult rău ţării. Dar perpetuarea conflictului i se datorează în primul rând preşedintelui. Nu poţi azi să-l ridiculizezi pe Ponta ca pe un imberb necopt, lui Geoană să-i spui că are în spate numai mizerii, pe Crin Antonescu să-l tratezi ca pe un palavragiu, iar şefului PC, Daniel Constantin, aproape să nu-i ştii numele, pentru a te aştepta ca mâine să-ţi accepte invitaţia. Cu atât mai mult, cu cât Traian Băsescu nu se exercită potrivit fişei postului său.

Băsescu se referă la sine folosind sintagma “eu, ca şef al statului”. Nu o face întâmplător, ci vrea să inducă şi să cimenteze ideea că el conduce efectiv statul – a fi şef înseamnă a conduce, a impune chiar, dar şi a-ţi asuma răspunderea – şi că toată lumea din politică sau administraţie, mai ales, trebuie să i se supună. Cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară, schema i-a şi reuşit. Or, în Republica România, Constituţia nu conţine noţiunea de “şef al statului” (valabilă prin alte ţări), ci doar aceea de reprezentare a statului român şi de mediator între puterile statului, ca şi între stat şi societate. Nu de decizie efectivă. Ceea ce, pentru ambiţiile lui Băsescu, e mult prea puţin.