S-a comentat şi s-a scris intens despre ultimul sondaj al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, cu toate astea, am avut senzaţia că majoritatea comentariilor au evitat sa pună punctul pe un adevăr oarecum banal, dar crucial în explicarea rezultatelor – eşecul sistemului actual ca factor determinant al preferinţei pentru comunism. Nu cred că este vorba doar  de un eşec al discursului anti-comunist promovat de intelectuali: discursul nu creează, ci legitimează realitatea, iar atunci când discursul e complet rupt de realitate şi îşi urmează propria logică, ca în cazul nostru, la un moment dat între cele două se cască o prăpastie şi dialogul e întrerupt.

Dezvrăjirea prezentului şi valorizarea trecutului

Propun să ieşim din realitatea româneasca: nostalgia pentru comunism e întâlnită şi în ţările vecine, cum ar fi Ungaria, Bulgaria, ba chiar în proporţie mai mare, de aceea cred că fenomenul are explicaţii mai ample, care nu ţin doar de evoluţia lucrurilor în societatea românească.  Revalorizarea trecutului  are legătură cu  traumele şi deziluziile produse de tranziţia la democraţie şi la economia de piaţă. Acestea au produs o scădere a suportului pentru democraţie, care aproape că s-a prăbuşit în ultimii zece ani (1999-2009) – scăderea a fost de – 42% în Ukraina,   -24% în Bulgaria şi -18 în Ungaria. În mod similar, s-a diminuat şi suportul pentru capitalism: cu -34 în Ungaria, cu -20 în Bulgaria şi -16 în Ukraina. Pe acest fondal al dezvrăjirii noului sistem se produce valorizarea trecutului. Atunci când românii proclamă superioritatea regimului comunist şi susţin că a fost o idee bună, ei se raportează automat la prezent – orice judecată de valoare se bazează pe comparaţii, nu se face în abstract.

La ce altceva ne-am fi aşteptat? Ce a oferit tranziţia românilor? Le-a cerut mereu sacrificii, de dragul unor utopii mereu împinse în vii