Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul din patru români cheltuieşte la fel ca înainte de criză

Publicat in Gandul, luni 13 decembrie 2010 ·

Peste 47% dintre români spun că viaţa lor cotidiană este afectată de criza economică

Numărul celor care pun pe seama stării actuale a economiei deprecierea nivelului de trai într-o mare şi foarte mare măsură este în creştere, cu peste 10%, faţă de anul precedent.

Şi peste 76% dintre cei care au participat la studiul firmei Mednet Marketing Research Center afirmă că şi-au redus în acest an consumul sau au decis să cumpăre produse mai ieftine. Numai 22,8% dintre respondenţi declară că nu şi-au modificat comportamentul de consum în comparaţie cu 2009. Totodată, 45% dintre români au achiziţionat aceleaşi produse ca şi anul trecut, dar în cantitate mai mică, în timp ce 11,8% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate, în timp ce 19,8% au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică.

Studiul surprinde şi principalele efecte pe care criza economică le-a avut asupra familiilor celor intervievaţi. Aproape 80% identifică avansul preţurilor drept principala dificultate din ultimul an. Reducerea câştigurilor salariale este indicată de 47,5% dintre români. Un alt element care a afectat viaţa celor intervievaţi este pierderea locului de muncă, 17,4% dintre respondenţi bifând acest răspuns. Pierderea sau diminuarea beneficiilor extrasalariale şi creşterea ratelor la credite au afectat negativ viaţa familiilor a peste 14% dintre români.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 23-30 noiembrie. Au fost intervievate telefonic 802 persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, iar marja de eroare este plus/minus 3,45%, se arată într-un comunicat al firmei de cercetare. Firma Mednet Marketing Research Center activează în domeniul cercetării de piaţă din anul 2000.

Peste 47% dintre români spun că viaţa lor cotidiană este afectată de criza economică @N_

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 2 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 5 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 4 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 10 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 5 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°