2011 nu pare a fi un an foarte bun, de aceea proprietarii trebuie să se adapteze condiţiilor din piaţă
Acum regulile din acest domeniu sunt dictate de clienţi, iar jucătorii trebuie să joace după cum "cântă" chiriaşii
2011 nu se anunţă un an prea bun. În România criza economică este accentuată şi de criza politică. Anul viitor, domeniul imobiliar va avea un traseu similar anului în curs. Chiar dacă economic nu vom resimţi o ameliorare, anumite segmente totuşi se vor mişca, iar una dintre pieţe care este activă este cea a spaţiilor de birouri. Din experienţa perioadei de recesiune din ultimii doi ani, analiştii din piaţă propun câteva repere, la solicitarea Curierului Naţional, de care ar trebui să ţină cont jucătorii din acest domeniu pentru ca în 2011 să fie mai bine.
Flexibilitate şi adaptabilitate
Experimentând această perioadă de recesiune, atât dezvoltatorii, cât şi clienţii au învăţat o lecţie a flexibilităţii. "Criza a avut menirea de a-i face să conştientizeze situaţia dificilă în care se află şi să arate mai multă deschidere faţă de soluţiile care trebuie adoptate pentru a depăşi impasul împreună. Pentru consultanţi, provocarea este aceea de a menţine transparenţa şi standardul înalt al serviciilor, dând dovada de profesionalism, pe o piaţă din ce în ce mai selectivă", a declarat Mihaela Cnobloch, Investment Director, DTZ Echinox.
De aceeaşi părere este şi Irina Petrescu, Partener ESOP Consulting care a subliniat că în 2011 cuvântul de ordine pentru toţi jucătorii pieţei imobiliare (proprietari, clienţi, agenţi) va fi flexibilitatea. Dar în condiţiile actuale adaptabilitate are un rol important pe piaţă, astfel dacă proprietarii rămân la aceleaşi condiţii precum în 2007 atunci vor avea de pierdut. "Pentru a trece cu bine perioada următoare este bine să fim deschişi la modalităţi noi de promovare, colaborare,